Zilele trecute ma gandeam, oare sunt prea dependenta de piticul meu? Dar oare se poate spune ca o mama este prea dependeta? Oare nu toate mamicile sunt dependete de copilul lor prin simplu fapt ca sunt mame? :)
Piticul meu are deja 1 an si jumatate si pana in prezent cel mai mult am fost despartit unul de altul 8-10 ore. Nu stau tot timpul in preajma lui, am avut si bona cateva luni, a mai stat cu bunica, cu o vecina apropiata noua, mai nou sta la cresa, dar niciodata mai mult decat 6 ore in medie/zi. Cel mai mult a ramas cu tata cam 10 ore intr-o zi cand eu am avut o petrecere cu fostii mei colegi.
Povestind insa cu majoritatea mamelor pe care le cunosc, am realizat ca sunt una dintre putinele persoane care pot sa spuna acest lucru. Majoritatea isi lasa copii la bunici peste noapte, pleaca din localitate pentru 1--2 zile, chiar si o saptamana. Sunt mamici care pleaca in concedii in straintate si ii lasa la bunici...
Nu le condamn, le admir ca pot sa faca asta...Noi intradevar nu avem nici o posibilitate foarte comoda, unde sa-l lasam cu zilele, dar ma gandeam daca as avea aceasta posibilitate, oare as putea sa o fac? Mi am dat seama ca mi-ar fi practic imposibil sa ma deconectez. Nu as putea admite sa merg intr-un concediu fara el. Si eu am nevoie de concediu, dar nu-mi pot imagina un concediu fara el...deoarece nu cred ca exista un concediu mai frumos, decat alaturi de el!
Sunt convinsa ca el ar fi foarte bine si fara mine in jur, dar problema e alta...eu as fi bine fara el???? De cand s-a nascut mi am dorit sa cresc un copil independent, sa ajunga sa fie un copil si ulterior un adult independent, cu increderere in propriile forte care sa poata face absolut orice isi propune.
Oare faptul ca sunt in permanenta acolo sta in calea dobandirii independentei? Mi-am pus aceasta intrebare si in mod cu totul surprinzator, am descoperit ca temerile mele erau false..Am citit cateva studii facute de anumiti psihologi si am ajuns la concluzia ca nu faptul ca eu sunt aproape de el il face pe copil independent sau dependent ci cu totul si cu totul alte lucruri . Faptul ca sunt in permanante langa el si ii arat ca sunt acolo sa se bazeze pe mine daca intampina dificultati, pentru a-l ghida si a-l incuraja sa descopere lumea, il face tocmai sa devina mai independent, deoarece prinde incredere in el..dobandeste insa un sentiment de siguranta. Copii care sunt in permanenta lasati singuri si in permanenta crescuti de alte persoane decat mama si tata ( in primii ani de viata) vor fi mult mai dependenti de ei, deoarece vor avea mereu nevoie sa fie alaturi de ei lipsindu-le atat de mult. Cel putin deocamdata copilul meu este dovada vie al acestui lucru. De cate ori il las cu cineva si ii spun ca mama trebuie sa plece sa rezolve anumite lucruri, el spune: pa pa mama!
Dar totusi, sunt eu oare dependenta de el? Cu siguranta DAAA. Mi am dorit mereu sa nu fiu intr-o extrema in cresterea lui, sa fac totul echilibrat, dar aici se pare ca am ajuns intr-o extrema, sunt mult prea dependenta de el, nu pot si nu vreau sa mi imaginez o zi in care sa fiu departe de el..Majoritatea cunoscutilor, ma condamna si imi spun ca nu e normal..ca trebui, dincolo de job si cele cateva ore petrecute departe de el, sa reusesc sa ma ocup si de viata mea...dar eu nu concep altfel..care viata mea...viata mea e cu el! el face parte din viata mea! Cu timpul, poate voi reusi sa devin si eu independenta, dar pana atunci nu poate decat sa ma cuprinda panica la gandul ca va venii o zi cand el imi va spune, mama plec in vacanta cu prietenii, mama dorm la un coleg, mama ma mut cu prietena....:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu