Una dintre principalele, cele mai dezbatute si cele mai controversate intrebari, este aceasta: unde doarme bebe?
Inainte sa devin mamica, eram ferm convinsa ca baiatul meu va dormi singur in camera lui, inca de cand voi venii acasa de la maternitate. Aveam multe argumente pentru aceasta convingere a mea printre care si cunoscutul mit: |"daca doarme copilul cu tine se invata asa si ajungi sa doarma cu parintii pana la adolescenta." Deja imi imaginam un flacau in toata regula care nu vrea sa plece din patul nostru :)
In aceasta postare nu voi prezenta argumentele pro si contra cu privire la dormitul singur sau impreuna cu parintii, deoarece acestea se pot gasi cu nemiluita la un simplu search in google, ci ma voi limita la impartasirea propriei mele experiente care dezminte mitul mai sus mentionat.
Dupa cum spuneam, aveam convingerea ca bebelusul meu sa doarma singur in camera lui, pana am ajuns acasa de la maternitate, o data ajunsa acasa, vazand gagauta aia mica la mine in brate, venind prima noapte acasa, mi s-a parut imposibil sa-l las singur intr-o camera pustie. Motiv pentru care in mod evident, patutul lui frumos aranjat din camera lui a ramas neatins, si am montat un patut de imprumut, lipit de patul matrimonial. Prima noapte mult spus ca a dormit cu noi in camera, el a dormit si noi deasupra lui sa vedem daca respira ( probabil majoritatea parintiilor au trait aceasta experienta).
Astfel, inca din prima zi, convingerea mea a fost demontata , facand acest mic compromis, dormind in aceeasi camera cu bebe. Imediat dupa, au urmat perioadele de colici, perioadele de alaptat din ora in ora. perioade in care am ignorat in totalitate informatiile culese cu privire la dezavantajele dormitului in acelasi pat cu bebe, am ignorat sfaturile intregii familii care repetau obsesiv: :" O sa fie mare si o sa doarma cu tine in pat" si am dormit cu puiul meu in brate, langa mine in pat. ( bineinteles incercand sa respect regulile de igiena si de siguranta pentru prevenirea sufocarii si supraincalzirii bebelusului). A fost prima noapte in care m-am odihnit cu adevat atat eu cat si bebe-ul. Am simtit atunci cata nevoie avea de mine si ce stupida era incapatanarea de a dormi singur in patut. Cat de mult a putut suferii saracul, obisnuit sa-mi auda bataile inimii sa mi simta respiratie, brusc, singur intr-un patut rece...
Din acel moment indiferent ce spuneau prietenii si familia, am ignorat dezavantajele citite privind dormitul in patul parintilor, si am ales sa ii ofer puiului meu ceea ce avea nevoie: sa-mi fie aproape!. Ma gandeam ca si daca va dormi pana la adolescenta tot o sa mi fie drag sa-l simt aproape.
Cu toate acestea insa, puiul meu, incetul cu incetul a inceput sa doreasca el sa fie independent, chiar mai repede decat m-as fi asteptat. Cam in jurul varstei de 2 luni, simteam ca deja ma impinge, ma vrea aproape pana adormea, imediat dupa inceperea sa fie iritat de apropierea mea, moment in care am decis sa-l pun din nou in patutul lui, ( patutul lipit de patul matrimonial). Deja incepea sa fie mai fericit, putea sa se miste in voie, el era fericit, eu eram fericita ca i simteam respiratia aproape...Dar cum spuneam si aceasta apropiere a durat foarte putin pentru ca la fiecare miscarea a mea sau a lui tati, piticul se trezea suparat ca l-am deranjat.
Observand privirea lui de om deranjat in mijlocul somnului ( de aproximativ 4-5 ori pe noapte), cu inima cat un purice am decis ca incercam o noapte, sa-l mutam in patutul din camera lui. Dotati cu camera de monitorizare pe patut, cu aplicatia deschisa pe telefonul mobil, am lasat piticul sa doarma in camera si in patutul lui. Avea aproape 3 luni, si a dormit intreaga noapte cu zambetul pe buze :) Dupa cum era de asteptat, doar el dormea iar mie imi lacrimau ochii de la lumina telefonului si de la concentrarea pe care am avut-o toata noaptea uitandu-ma obsesiv la camera sa vad cum i se misca pieptul si cum respira.
Piticul meu, era fericit, dormea linistit, a simtit nevoia de linistea camerei lui... Era un amestec ciudat de fericire si de tristete, eram fericita ca doarme singur in patutul si in camera lui, si trista pentru ca atat de repede a decis sa plece din patul parintilor lui...
Acum, la un an si 3 luni, doarme in continuare, singur in camera lui, insa in momentele in care ceva il deranjeaza, il doare sau pur si simplu are nevoie de noi, se cere la noi in pat, sta un pic, se alinta, ii place, si cand vrea sa doarma cu adevarat se da jos din pat si merge la el in camera, unde doarme linistit.
Din aceasta experienta, concluzionez spunand ca nu exista sa nu se dezobisnuiasca, fiecare copil va alege sa doarma singur cand se simte el pregatit, unii mai repede altii mai tarziu, dar atata timp cat aceasta alegere vine in mod natural, copilul va dormi linistit cu sentimentul de siguranta, timpul oricum trece mai repede decat am vrea noi, de ce sa nu oferim copilului ceea ce are el nevoie? IUBIRE !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu