Inca de cand eram insarcinata, chiar si inainte de asta. am considerat
primordial sa ma documentez cu privire la toate aspectele care aveau vreo
legatura, fie ea chiar si tangentiala cu existenta unui copil. Am procedat si
procedez in aceasta maniera deoarece dupa cum este bine cunoscuta vorba din
popor: copilul vine fara instructiuni de folosire :) In mod cert, si in prezent
consider ca este esentiala informarea adecvata, dar ce te faci cand cautand
informatii gasesti doar informatii contradictorii? Ce faci atunci cand cu
privire la acelasi aspect, doctori celebrii, studii de specialitate
concluzioneaza diametral opus? Care informatie este plauzibila? sa nu mai
vorbim de cele "n" pareri date de membrii familiei si prietenii
binevoitori. Ce faci atunci cand procedezi intr-un fel, deoarece ai citit tu
undeva, si imediat dupa, realizezi ca exista atat de multe alte pareri, incat
nu mai stii daca ai procedat corect sau nu?
A fi informat, este in mod evident un lucru benefic, nu sunt si nu voi putea
fi vreodata adepta ignorantei, dar intrebarea este, unde este limita dintre
beneficiile aduse de informatiile culese si nocivitatea informarii continue si excesive...
A nu se intelege aceste randuri ca fiind impotriva informarii, nici gand de
asa ceva, consider in continuare ca o mamica in prezent, trebuie sa fie o
mamica informata. Faptul ca poate parintii sau bunicii nostri, nu au fost
informati si totusi am crescut mari si sanatosi, nu este un argument suficient
de solid ca sa concluzionez ca nu este bine sa fii informat. Ei nu au fost
informati pentru ca nu aveau acces la informatii. Insa, cel putin in ceea ce ma
priveste, trebuie sa recunosc ca au fost situatii cand informarea excesiva mi-a
daunat.
Pentru exemplificare, mentionez ca inainte de a se naste piticul meu, am citit
tot ce se putea citi cu privire la primele luni de viata a unui bebelus. Am
cumparat carti, reviste, am rascolit internetul in sus si in jos, am facut
cursuri de puericultura, eram o enciclopedie ambulanta cu privire la acest
aspect. La modul teoretic stiam tot ce se putea sti, dar uite ca a venit momentul cand puiul meu s-a nascut, era la mine in brate si urla ca din gura de sarpe..., Ce faceam in acel moment? Toate informatiile s-au suprapus cu starea post nastere, si in loc sa-mi urmez instinctul sa-mi iau puisorul in brate, sa-i spun cat il iubesc, si sa incerc sa-l linistesc, creierasul meu de proaspata mamica "informata"si obosita, dadea "search" in memorie si incerca sa aplice ceea ce citise ea undeva candva. Mai mult, in loc sa imi urmez instinctul, procedam contra acestui instinct, deoarece " am citit eu undeva ca nu se face". Am tinut-o asa timp de 2 -3 saptamani, pana in cele din urma, am fost in stare sa discern informatia adunata, de starea de fapt, si sa realizez ca fiecare copil este unic, ca nu exista o regula general valabila care se aplica la copii, ca faptul ca imi tin puiu in brate si dorm cu el pe piept nu il va face sa nu mai vrea sa doarma altundeva, ci este ceea ce are el nevoie atunci. Abia dupa 3 saptamani am inceput sa imi urmez instinctul meu de mama, sa procedez cum simt, si informatiile culese sa le aplic adiacent, in functie de situatie. A durat 3 saptamani sa ma pot purta natural si sa folosesc informatiile doar cand aveam nevoie de ele, sa le pliez pe comportamentul meu si al fiului meu. Inca ma simt vinovata pentru acele 3 saptamani cand fiul meu nu a beneficiat de mine integral, cand am fost ca o masina care incerca sa functioneze dupa carti, cand am fost cu el mai mult cu mintea decat cu sufletul, cand el avea atata nevoie de mine. Inca imi cer scuze fata de el pentru acele 3 saptamani, incerc sa pun totul si pe seama oboseli si dereglarilor post nastere, dar cred ca principalul factor au fost prea multele informatii culese la acel moment, Informatii care erau atunci atat de abstracte incat nu am putut nici macar constientiza punerea lor in practica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu